E frumos. Imi promisesem sa nu mai simt asa ceva . Dar totusi. E frumos. Chiar sublim .
Simt iar vesnicii fluturasi. Simt cum imi tremura vocea pe langa el . Si ma rosesc de fiecare data cand imi zambeste . Cand imi zambeste cu zambetul ala care ar putea aprinde luminile unui oras intreg . Si fiecare secunda care trece , o petrec cu gandul la el . Si e totusi asa de departe ... sunt asa de departe de sufletul sau ... vreau sa gasesc cheia. Dar pentru prima oara , am sa lupt pana la capat.
Love is blooming and so am I .
2 comentarii:
imi place titlul. ma asteptam la altceva cand l-am citit. ma facut sa ma gandesc la un alt fel de "magnetism". atunci cand te atrage tocmai "necunoscutul" unei persoane...cand nu o cunosti, doar iti imaginezi cum ar putea sa fie...cand ti se pare ca e atat de intangibila...
si cand in sfarsit ajungi acolo unde ai visat, devine neinteresant pentru ca dispare "necunoscutul"...dispare "intangibilul"
si asta confirma ca uneori drumul e mai important decat scopul. era un citat legat de asta dar memoria nu ma ajuta :-"
E frumos! stiu .. uitete prin posturile mele de prin noiembrie am impresia. Exact acelasi lucru scriam si eu :)
Trimiteți un comentariu