Totul

Totul e un cuvant . Totul e un absolut care totusi nu cuprinde tot .Totul poate sa ridice pe culmile placerii sau sa doboare in abisurile suferintei . Totul trebuie asezat in ordinea fireasca . Dar totusi , de ce acel tot nu e un intreg ? De ce poate fi bine orice bine in afara acelui tot , iar totul sa fie nefericit , si prin urmare sa te simti ca cea mai jalnica fiinta de pe pamant ?
Totul trebuie sa fie acel ceva care te implineste . Totul poate fi el sau totul poti fi tu . Totul poate fi iubirea , sau totul poate fi disperarea .
Tot ce inteleg eu e ca in afara acelui tot , acelui intreg care te face sa simti ca existi , nu conteaza prezentul , ci viitorul , cand poate exteriorul totului ajunge in interior .
Eu simt acel tot , prea adanc in interiorul meu. Si simt ca smulge bucata cu bucata din mine , si totusi nu ma doare ci ma implineste din ce in ce mai mult . Fiecare dezamagire , fiecare regret si fiecare cumpana se intorc si ma imbogatesc spiritual , culminand cu fericirea propriu zisa , care parca sterge tot ce a fost rau cu un burete .
Se numeste oare acest intreg "iubire" ? "Dragoste" ? Sau poate doar e o senzatie de fericire pe care multi care nu au mai trait-o o simt ? Si totusi , ce e acea senzatie de bine ?
E senzatia de bine un intreg care totusi nu exista in momentele de tristete ? E fericirea acea implinire pe care toti o cautam si putini o gasim ? E doar un cliseu ?
Si totusi , daca e asa usor de gasit , de ce e asa usor asociata cu nebunia ? Daca esti fericit esti nebun ? Sau doar daca iubesti esti nebun ? Eu cred ca daca nu iubesti esti de fapt si de drept nebun. Nebunia se masoara in absenta iubirii , nu in prezenta ei . NU SUNT NEBUNA!