Totul

Totul e un cuvant . Totul e un absolut care totusi nu cuprinde tot .Totul poate sa ridice pe culmile placerii sau sa doboare in abisurile suferintei . Totul trebuie asezat in ordinea fireasca . Dar totusi , de ce acel tot nu e un intreg ? De ce poate fi bine orice bine in afara acelui tot , iar totul sa fie nefericit , si prin urmare sa te simti ca cea mai jalnica fiinta de pe pamant ?
Totul trebuie sa fie acel ceva care te implineste . Totul poate fi el sau totul poti fi tu . Totul poate fi iubirea , sau totul poate fi disperarea .
Tot ce inteleg eu e ca in afara acelui tot , acelui intreg care te face sa simti ca existi , nu conteaza prezentul , ci viitorul , cand poate exteriorul totului ajunge in interior .
Eu simt acel tot , prea adanc in interiorul meu. Si simt ca smulge bucata cu bucata din mine , si totusi nu ma doare ci ma implineste din ce in ce mai mult . Fiecare dezamagire , fiecare regret si fiecare cumpana se intorc si ma imbogatesc spiritual , culminand cu fericirea propriu zisa , care parca sterge tot ce a fost rau cu un burete .
Se numeste oare acest intreg "iubire" ? "Dragoste" ? Sau poate doar e o senzatie de fericire pe care multi care nu au mai trait-o o simt ? Si totusi , ce e acea senzatie de bine ?
E senzatia de bine un intreg care totusi nu exista in momentele de tristete ? E fericirea acea implinire pe care toti o cautam si putini o gasim ? E doar un cliseu ?
Si totusi , daca e asa usor de gasit , de ce e asa usor asociata cu nebunia ? Daca esti fericit esti nebun ? Sau doar daca iubesti esti nebun ? Eu cred ca daca nu iubesti esti de fapt si de drept nebun. Nebunia se masoara in absenta iubirii , nu in prezenta ei . NU SUNT NEBUNA!

Wow!

Efectul "wow" !
Nu am sa prezint azi efectul "wow" , nu de alta , dar pur si simplu inca mi se pare ca e doar o iluzie .

Bine . Imi pare bine ca nu am prezentat pe larg efectu' "wow" . Efectu' "wow" nu exista . Efectu' "wow" e un miraj . E chiar stupida chestia asta . Cu tot cu alcool . Pur si simplu lipsa de curaj sau lipsa de experience ...sau o lipsa ..oricum nu stiu de care lipsa... m-a determinat sa renunt la efectu' "wow". Ieri l-as fi putut descrie in cel mai mic detaliu , iar azi stiu cu siguranta ca e un miraj , e "fata morgana".
Asa ....
Coerenta mea are de suferit in urma unor mici accidente . De indata ce trec efectele , am sa insir totul cu cea mai mare claritate.

D. va pupa.

P.S. : In alta ordine de idei :

Necunoscutul

Cum e sa iubesti necunoscutul ? Cum e sa iubesti ceva ce nici nu stii de ce iubesti ? Nu iubesti atunci cu tot sufletul , cu toata inima ? Nu iubesti atunci mult mai intens pentru ca nu mai e implicata ratiunea ? Si cum e cu necunoscutul ? Crezi ca risti sa se diminueze iubirea in momentul in care necunoscutul devine cunoscut ?
Eu ,una , cred ca posibilitatea de a iubi ceva ce iti e in afara cunostintei este defapt dovada suprema ca poti iubi infinit acel ceva o data ce ajungi sa il cunosti .
Cat despre intangibilul acela fermecator care devine tangibil , si prin urmare plictisitor , agasant ... In natura umana , aceasta e caracterizata printr-o fuga , o vanatoare , care are decat rezultate negative atat pentru vanator , cat si pentru vanat. Ca sa poti sa te recunosti pe tine insuti , sa iti demonstrezi , ca esti capabil de iubire , demonstreaza-ti in primul rand ca poti iubi ceva ce si-a pierdut misterul , ceva ce a devenit la indemana .
Si in al treilea rand , iubeste ceea ce crezi ca nu puteai iubi niciodata : iubeste gelozia celui ce a vazut ca s-a mai indragostit cineva de tine . Iubeste nervii celui ce te-ar lua in brate de zeci de ori maimult ca sa te protejeze . Iubeste furia ascunsa a celui care isi ascunde sentimentele doar pentru a nu te rani .
In definitiv , iubeste totul . In iubire nu e bine si rau , nu e frumos si urat , nu e el si ea. In iubire e bine , e frumos , si el si ea devin un intreg .

Five o'clock

Ceasul batu ora cinci . In coltul dinspre fereastra odaii luxoase , pe o sofa imperiala statea tolanita o micuta domnisoara brunetica , parul ei lung si usor ondulat atarnandu-i pe umerii tineri si bronzati. Purta o rochie lunga din matase alba care contrasta cu pielea . Oasele gatului , deja proeminente , ieseau in evidenta si mai mult multumita siragurilor de perle incolacite pe legatura firava dintre corp si cap. Statea cu ochii pironiti pe geamul murdar al ferestrei ; privirea ii era pierduta in departari necunoscute , totusi clar interioare . Mana ii aluneca in sus si in jos pe pielea fina , agatandu-se din cand in cand de siragurile de perle albe.
De sub dantela jupei aparu in piciorus firav incaltat in pantofi de culoarea untului . Ametita cum era , reusi sa-si ingane pasii pana in fata oglinzii masive cu rama de artar . In sticla argintata a oglinzii , micuta domnisoara parea o ea , o femeie in toata regula : sanii i se conturau rotunzi in lejeritatea rochiei , iar pulpele ii apareau mature prin faldurile de matase. Ochii totusi erau apropae la fel : pierduti in contemplarea propriei divinitati de care insa nu era constienta . Vedea in mica cicatrice de pe umarul stang intreaga ei viata de pana acum. Vedea in ochii ei tristi prima ei iubire , primul ei sarut , prima ei atingere , primul ei iubit....prima dezamagire , prima respingere. Isi amintea acea seara . Incepuse devreme balul , prea devreme . Oricum , lumea deja se plictisise , iar iubitul ei incepuse sa se dea in spectacol , dupa prea mult vin. Dansa pe balconul inghetat dupa ninsoarea diminetii , iar dupa un pas neatent , intr-o clipa prea lunga , aluneca peste balustrada . Momentul ramasese intiparit in memoria micutei domnisoare si se repeta la nesfarsit , ca o caseta stricata atunci cand vedea mica cicatrice . O capatase cand fugise dupa el si cazuse pe scari . De atunci , totul se schimbase ; numai ochii ei ramasesera tristi . Intoarse capul spre cufarul cu poze din celalalt colt al camerei si pasi usurel , parca plutind , pana acolo . Dupa ce se aseza , rasuci o cheie aurie in broasca ruginita si deschise lada . Inauntru zaceau maldare de poze : alb si negru , sepia , cateva chiar colorate . Il vedea acolo pe el . Inchise cufarul pe cat de repede il deschisese . La usa suna noul ei iubit . Nu trecusera decat 5 minute de cand isi amintise de EL.

Encyclopeadia

De ani de zile , cel putin o data pe luna , mama se aseaza la birou inarmata cu pix , foi si calculator , apoi incepe sa faca recensamantul ultimelor achizitii si investitii. Asa am sa fac eu acum . Ma asez si gandesc problema .
Problema e acum alta: de ce persoanele in care aveai atata incredere iti fac asa ceva ? De ce durata nu mai are valoare , iar momentul pune stapanire ? Sa fie oare o injosire proprie a propriului eu , a eului din trecut ? E poate o deteriorizare , o devalorizare pe scara sentimentelor a afectelor proprii , a propriei persoane ? Intr-adevar , privesc in trecut si vad o fata umila , pierduta in spatiu , care face numai alegeri gresite . Adevarat , alegerile acelea gresite au dus la fericirea de acum , insa nu pot sa fiu de acord cu multe . Dar , revenind la subiectul discutiei , de ce persoane in care iti pui increderea de atata timp o tradeaza ? Nu , nu e vorba de scurgeri de informatii , ci de pur si simplul fapt ca ma tradeaza pe mine cand imi strica buna dispozitie cu niste chestii care chiar nu au sens.
Ma uit in trecut si vad ca totusi puteam schimba unele lucruri , dar pentru ca ele m-au adus unde sunt azi , le-as lasa la fel . Oricum , linia e trasa , iar ce a ramas in afara ei , are sa ramana acolo definitiv.
Acestea fiind spuse la capitolul incredere , atat incredere in propria fiinta cat si incredere in aproape , trecem la un alt sentiment : iubirea .
Iubirea e probabil cea mai frumoasa senzatie . Gresesc. Iubirea e un amalgam de senzatii , atat de natura fizica , cat si psihica. De la tremuratul mainii la cel al vocii , de la roseala din obraji la palpitatii sinonime cu incredibilul. De la fluturasii in stomac la visarea lui in permanenta. Si cand ma uit la cele ce au trecut , imi dau seama ca ceea ce am simtit pana acum isi pierde din intensitate cu momentul actual .
As putea continua aceasta mica prezentare , dar prefer sa scriu si alta data , cand o sa am subiecte proaspete . Pana atunci ,

Love is in the air ,
In every sight , in every sound .

Ti-am iubit necunoscutul...

E frumos. Imi promisesem sa nu mai simt asa ceva . Dar totusi. E frumos. Chiar sublim .
Simt iar vesnicii fluturasi. Simt cum imi tremura vocea pe langa el . Si ma rosesc de fiecare data cand imi zambeste . Cand imi zambeste cu zambetul ala care ar putea aprinde luminile unui oras intreg . Si fiecare secunda care trece , o petrec cu gandul la el . Si e totusi asa de departe ... sunt asa de departe de sufletul sau ... vreau sa gasesc cheia. Dar pentru prima oara , am sa lupt pana la capat.

Love is blooming and so am I .